Da. Traim. Si nu e vorba doar de faptul ca ne e frica sa facem ceva anume tocmai pentru a nu tulbura monotonia cotidianului.E vorba de mentalitate. De faptul ca ne deranjeaza mai mult ce s-ar putea intampla, decat ceea ce se intampla deja. Pentru ca nu ne gandim ca da, riscam, dar poate va fi mai bine. Nu. De ce sa perturbam viata? E buna si asa cum e. Buna, rea, tot aia, nu?
"Nu vointa de a respecta legile face ca toata lumea sa se comporte asa cum pretinde societatea, ci teama de pedeapsa" (Paolo Coelho). Cata dreptate are.. si de abia acum realizez asta. Apare teama. Peste tot apare. Unii stau douazeci de ani alaturi de partenerii lor, care sunt betivi sau insuportabili sau rai sau mai stiu eu cum. De frica. Nu de frica partenerilor. De teama ca totul s-ar putea schimba. In rau. Si vor, spera la o schimbare. Dar riscul ca totul sa se termine prost e mai mare. Sau nu?! Cat ma doare cand ma gandesc ca asa sunt si eu. Nu exista curaj in mine. Sunt o lasa care isi traieste viata fara a si-o trai de fapt. Rar spun ceea ce gandesc, si si atunci cu frica de a nu deranja pe cineva.
Comoditatea e prea tentanta. Viata asta monotona e prea tentanta. De ce sa fii liber cand poti foarte bine sa stai in cusca?! De ce sa te simti fericit, de ce sa iti iei zborul, cand te asteapta smoala care sa te prinda pentru totdeauna cu picioarele pe pamant?! Pentru ca, astfel, traiesti.. in comoditate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu