Numb.

"There are songs that make us want to dance; Songs that make us want to sing along. But the best songs are the ones that bring you back to the moment you first heard them. And once again, break your heart."

Set fire to the third bar.

I know things are not suppose to stay the same forever, it's normal this way. But still.. why do you make it so hard for us to have a proper conversation? It's been a month, not a year. You shouldn't be so cold all of a sudden, should you? Or that's just me, still thinking like a child, still living in my own little world.

I shouldn't have to write these things down, on an old forgotten blog, I should be able to tell them directly to you. I was..till now. That's why it's been a while since I've posted anything, cause for once in my life I didn't feel like hiding my feelings, my thoughts or any part of myself. Not when I was with you. I always thought I'll write when I'm happy too, but how could I? Smiling all day like an idiot was more than enough.

But now.. I'm back in that depressive style. Am I still being childish? Or am I right to feel worried? I don't know what to do. I don't know if I'm just being stupid and paranoia is messing with my head or this is going to be over soon.

One thing I do know for sure. The ache I felt in my chest the first time I thought about the premature end of all this was fucking real. It's pretty hard to explain it, but for a second it felt like I couldn't breathe :). Hence, it's pointless to say I don't want to be over. Not now. Not soon. I felt alive. I don't want to go back at being dead.

Seven nation army.

Thanks for making me happy :).
(It might not seem like a lot, but trust me, it is.)

Chained.

Something's wrong with me. Definitely. There's gotta be something, or else .. Or else what? Or else, I don't know. I don't get it. I don't get .. me. Or you, to be honest now. All of these, they popped up too quickly. You, particularly, showed up too quickly. Out of nowhere, I could say. Or you didn't , and I'm just loosing my mind in here.

They're too many feelings in me. How can I feel so much in such little time? My mood changes from one second to another. I'm happy now, then, all of the sudden, I'm sad, or pissed off, or sick. Something's wrong with me. No doubt bout that part, at least.

The thing is, I'm scared. How couldn't I be? Of what? I don't even know. I don't want to know. I try not to give a name to my fears, they become real then. So do the feelings. They become real and in the same time, they become part of my fears. God, it's all so confusing.. I don't know why I feel this way, or what I feel exactly, but I know it's ripping my head off and putting it back to its place over and over again.

I can't get you out of my head. But you're pissing me off ! I don't get you. I'm running out of ideas. I'm even running out of imaginary scenarios. Haha, who'd thought that'd happen?! Maybe you're just taking the piss. I wouldn't be surprised. And still.. I don't get you. But, in the same time, I can't let you slip away either.

Jesus, what am I doooing?! God, I'm a mess. The simple fact I put Jesus and God in two succesive sentences makes it clear . I don't even fucking believe in that. Yeah, it's clear this time. I really am a mess. I can't think, act, say, speak, hear or do anything right. And I'm suppose to do stuff like studying now. As if that's so easy.

Something's wrong with me. Definitely. Fuck.. I don't get you.

"Your lips are like wine, and I want to get drunk."

When you know you only have a chance and one chance only, you act differently, right? I mean.. You do whatever the fuck you want. For once in your life, you don't care what others may think. But fuck.. The thing is you don't always know you only have a chance. . Not tonight anyway. So you don't do whatever you want. You keep your well known status quo. You don't kiss him as much as you'd want to. You don't laugh too much. You don't say too much. You don't do anything.. too much. You don't sing. You don't dance. You only say a few silly things.

And damn, you really wanted to kiss him. To have him close. To cuddle. Cause damn, he was unbelievable. Unreal. From the start till the end. And you, like the idiot you are, you acted as always. You did nothing.

And it hurts. Cause now.. Now you think it's your fault. And maybe.. probably.. definitely.. it is. And guess who's all alone. Again.

So, all in all, how could you not be lame and boring and all ( I don't even know if I'm saying this in the right way ) , when you lose everybody just like you lost him? I guess you're just meant to be sad and creepily alone. Everybody has a purpose. So maybe this is yours.

Parts of myself.

You can't really trust anyone. Not completely , anyway. I mean.. yeah, you can sure try to, but there comes a time when you simply can't do it anymore. There comes a secret you can't tell, a moment you want to keep it to yourself..

You can't really trust anyone. I've tried .. Here I am, standing in front of her, in front of my best friend, since we were in 7th grade, looking at her and not being able to say a word. Needing two beers and one more to say a tiny little part of what happened. And then, happening something else, living completely new emotions and still, not being capable to talk to her.

You can't really trust anyone. You can't give your soul, every part of it, to anyone. No one can really, really understand you. How could they, after all? There is no one who can be on exactly the same page with you. All you can do is tell her some things, him another things and so on. But even if you want to, there will still be a little part of yourself which you will, unconsciously, keep for yourself.

I think.. I think by sharing these little things, their value might decrease. After all, they are important only for you. And besides, no one actually cares..

Cauta-ma, daca vrei.

"Ce simti tu acum..e doar inceputul."

Cumva, propozitia asta nu-mi iese din cap. Merci, bai.

Mi-am mai revenit , da. Prea brusc, as putea zice. Sunt curioasa doar.. cat de multe pot face fara sa ma mai gandesc. Doar sa simt. Si stii de ce? E al dracului de bine sa nu faci nimic altceva decat sa simti .
Numai ca.. daca ma ia valul prea repede, regret apoi. Si sunt satula de regrete.

Luna asta e ireala.

Revino-ti , auzi?

Am vazut marea.. Mult mai frumoasa decat mi-o aduceam eu aminte. Sa stau cu picioarele in apa calda, simtind cum fuge nisipul de sub talpi, cred ca va ramane unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le puteam face.

Am gandit prea mult, din nou. Am incercat sa gandesc prea putin, sau deloc si nu am reusit decat sa fac prostii.

"Revino-ti, auzi?"

Daca as fi avut net pe telefon, ar fi fost mai multe postari. Am avut prea multe ganduri, si chiar daca a fost cineva langa mine, nici chiar ei nu i le-am putut impartasi. Era implicata.. Nu putea intelege ce simteam eu, crezand ca e o prostie.

A fost o saptamana ireala, iti zic. Mult mai rea si mult mai buna decat ma asteptam, in acelasi timp, trecand de la una la alta in cateva secunde. Vreau sa cred ca am invatat ceva. Nu. Vreau sa cred ca o sa si tin minte ceva. Ca o sa pun ceva in aplicare.

N-am fost eu. Am incercat sa nu fiu eu, adica. Mi-a iesit o laie. M-am bagat doar in probleme.

Am realizat ca singura persoana de care ma tem cu adevarat sunt eu. How screwed up is that, then?!

Reflexele ma parasesc
N-am chef sa gandesc, nu vreau decat sa evadez
Sunt liber sa plutesc, liber sa eliberez
C-am atatea stranse-n mine..

Summertime sadness.

Mă cam doare capul. Pfoai, de când n-am mai scriiis. M-am gândit un pic dacă mai are rost să mai scriu sau nu. What's the point, I thought. Dar apoi, mi-am adus aminte. O să plec.. departe, frate, nu așa, gen București, Timișoara. Ce să fac și eu, dacă mă mănâncă.. Tre' să mă scarpin, doar asta mi-e și firea. Și probabil, mult timp, o să fiu din nou doar eu cu mine. Știu, va trebui să mă obișnuiesc cu asta, I m a big girl now, but still.. ajută și să vorbesc așa.. de nebună.

Speaking of leaving, damn, highschool's over. Am așa un gol in suflet.. Parcă nu îmi vine a crede. Cum mă, patru ani..?! Așa ușor ?! 'ai de noi, acum începe viața. Am dat de dracu, pe românește.

Se spune că liceul te schimbă . Și ce, nu-i normal?! Think about it. We grow up, some us anyway. Vreau să cred că nu m-am schimbat în rău.. Că eu cea de acum e doar o versiune mai bună a celei de acum patru ani. Știu ca am și zis o dată : sper ca cea de atunci să fie mândră de cea de acum . În mare, am rămas cam la fel. Un lucru l-am învățat însă și cu greu chiar. Să nu mai regret. Chiar și acum mă lupt cu obiceiul ăsta. Așa că nu pot decât să dau sfoară în țară . Nu merită, îți spun. Te consumi degeaba, pentru că timpul și așa nu se mai întoarce, chiar dacă plângi, râzi sau te dai cu capul de pereți. Și pereții au și ei viața lor, crede-mă.


E greu și nici nu cred ca pot să rezum viața de liceu în câteva rânduri. Nici nu am de ce. Nu am fost vreun model, vreo majoretă de-a americanilor, vreun lider sau vreunul din copiii populari ai școlii. N-am fost la toate balurile sau petrecerile, nu cunosc toți copiii din școală sau cu atât mai puțin, ei pe mine. Am câțiva prieteni, îi număr pe degete și câteva cunoștiințe. Faptul că n-am trăit viața de liceu la maxim va și rămâne, din păcate, unul dintre regretele mele. Am învățat prea mult, am ieșit prea puțin, mi-a păsat prea mult, m-am gândit prea puțin.


Am multe gânduri și multe sentimente, momentan. Pe majoritatea le ascund într-un colțișor al capului/inimii mele, pentru că am învățat că gânditul prea mult îmi dăunează atât fizic, cât și mental. O să plec, da, dar până în septembrie mai e și vreau, ca pentru prima oară, să mă bucur din plin de vacanță. Sincer, abia aștept să simt nisipul sub picioare..

Effy.

Si te trezesti, dupa 2 carti citite, un episod din Skins si multe felii de paine prajita, ca viata-i un pic de cacat.
Si-ti vine sa fugi - cat mai departe posibil - dar esti constient ca probabil te-ai impiedica dupa 500 metri. Si toate gandurile rele te-ar ajunge, pana la urma.

Ti-a venit vreodata sa plangi, asa, ca din senin? Sa te simti prost, toata ziua, si apoi, deodata, fara sa mai poti sa faci nimic, te apuca plansul. Nu te mai poti abtine, jur.

Often, I find myself wanting to be alone, but my biggest fear is that I will be.


Urata zi.

Deja-vu.

The thing is.. I am scared about how I feel .. about you, about him, about me. But mostly, about you and me. You know it's been a while, right? Since I've felt something else than hate, disgust or disappointment about you. And that's the scary part. I'm used to it. To feeling nothing for you. And then.. you talked to me. And then again. And again. But.. there still remains a question. Is it worth it? Or, moreover, are you worth it?


So .. Let me get this straight. If you start talking to me everyday and night, I'm obviously gonna get attached to you. Even if I never planned to, in the first place, I will. So before you start getting close to me, make sure that you won't just suddenly leave me. Cause you know, that happens to me..a lot.

I'm a light sleeper, but a heavy dreamer.

Poza asta e facuta pentru tine, mi-a zis. Da, gandesc prea mult. Serios, mult prea mult. Sunt ca tipa din He's not that into you, Gigi, dac-o stie cineva. Fix ca ea sunt. Disec fiecare lucru, fiecare conversatie, fiecare imagine. Ceea ce, dupa cum spune in poza, nu duce la nimic bun. Poate de aia nici nu-s fericita prea mult. Gasesc cumva ceva care nu-mi place - asta e inceputul - ma axez pe lucrul respectiv, si de acolo, creez cea mai complicata panza de paianjen, plina de vise naruite si sperante desarte.

Ma pierd in vise. E ciudat, stiu. Singura explicatie pe care am gasit-o e ca ma satur de realitate. Asa ca incep sa visez. Oriunde, despre orice, pe oricine. Asa ca, my dear, n-ai tu idee de cate ori mi-am imaginat ce o sa zici, cum o sa zici, cum o sa raspund, unde o sa fim. Nimeni nu creeaza mai multe scenarii ca mine. Partea proasta stii care e? Niciodata nu se intampla ceva si-n realitate. Cumva, singurul scenariu pe care-l scap e tocmai cel real. Poate de aia nici nu sunt prea buna la asta.. Stii tu, life & co.



Where does a thought go when it's forgotten? - Sigmund Freud

Future.

Un singur lucru de spus: nu-mi plac pisicile. I am more of a dog person.


I've been roaming around,
I was looking down at all I see
 painted faces fill the places I can't reach..

Victim of my own mind.

I'm stuck. I haven't changed a bit in years. I'm the same emotional wreck I always have been. And till now, nothing made me feel better. Or it did, but only for a little while.

So I choose to tell you nothing but this:  I'm an insecure mess.

Snow equals thinking.

Nu mai sunt copil. Nu ma mai bucur de timp, de clipe. Toate momentele importante trec pe langa mine. Le traiesc fara sa-mi dau seama. Si realizez apoi.. prea tarziu. Uite ma, cat a trecut de cand s-a intamplat asta.. sau asta.. 

Si intotdeauna se intampla asta. Cresc. Devin mare. Vine momentul - a venit deja - cand ma pierd in probleme inca puerile, in griji fara rost, si nervi prea multi. Si momentele alea se duc.. si nu se mai intorc. 

Si ma gandesc la ele. Si facand asta, pierd prezentul. Traiesc in prezent, voind sa fiu in viitor, gandindu-ma la trecut. Pretty fucked up, right?! 

I want to be a kid again.. I would still be in the snow right now..

We are fragile.

E usor sa ma prefac ca sunt bine. E o calitate pe care am dobandit-o de-a lungul anilor. Chiar si cand arat ca nu sunt bine, arat pentru ca vreau, nu pentru ca nu pot sa imi pun un zambet pe fata.
Recunosc, e putin mai greu cu vestile noi. Inca nu m-am perfectionat in arta de a disimula atunci, pe moment. Consider ca aceea e de fapt e adevarata arta.
Eu sunt eu.. doar acasa. Ursul ce sta intr-un colt, cu fundita in patratele, si zambetul sau cusut, mi-e singurul martor. De-ar putea vorbi, mi-ar spune toate secretele..

E o nebunie in capul meu.

La mine lucrurile stau asa: 90% din timp traiesc intr-o lume paralela, in care pur si simplu, tot ce fac e sa visez. Restu' de 10% din timp .. pai.. Sunt lucida. Al dracu' de lucida. Serios, pana la extreme.
Cateodata, lumile astea doua se combina. Atunci e mai nasol. Pentru ca nu poti sa visezi si sa fii lucid in acelasi timp. N-ai cum.
Si atunci .. ma simt rau.