Hai sa ne tampim cu totii ..

Doamne.. Nu ne mai saturam si noi o data de toate pitipongiile astea?! Jur nu mai pot merge nicaieri fara sa intalnesc macar trei sau patru pitopoance, fete sau cum mai vreti sa le mai numiti. Ce dracului, am ajuns o tara plina de astfel de specimene. Si culmea, in loc sa scada numarul lor, creste. Toata lumea stie ce inseamna pitipoanca, toata lumea le ironizeaza si totusi, parca toata lumea se schimba.

Fete machiate strident. Tone de fond pe fata. Prea mult fard de pleoape. Prea mult ruj roz si sidefat. Fuste mini. Tocuri (obviously). Bluze scuurte cu mari decoltee. Culmea : nici nu isi dau seama cat de penibile sunt .. Daca incerci sa le zici ceva, stii ce-ti spun : "zici asta pentru ca ma invidiezi". De ce te-ar putea invidia vreodata cineva cu mai multi de doi neuroni in cutia craniana?! De ce?!

M-am uitat zilele trecute pe cocalari.com si m-am crucit. Sincer. Nu credeam ca exista fete in halul asta. Partea proasta e ca sunt si baieti.. bosii bosilor. Lanturi groase de aur. Bine-cunoscutii ochelari de soare (in casa). Texte pline de intelepciune. Poze modificate in photoscape (photoshop'ul e prea complicat). Si am vazut si femei in varsta. Femei la 40 de ani, cu poze pe profilele lor de hi5, actualizate zilnic. Mi se face scarba ..

What's next kids? :)

Viata ca o curva :).

Titlul nu e ce credeti. Nu voi tine vreo predica ceva despre cat de curva e sau nu e viata. Nu. E de fapt titlul noii piese promovate de Florin Chilian. Am fost aseara la miniconcertul, sa spun asa, lui. La lansarea albumului sau si cartii de poezii al lui Marius Marian Solea. Cartea o primesti impreuna cu noul album al lui Chilian, "Autistul". A fost prima oara cand l-am vazut in carne si oase pe acest mare artist. Poate par prea mari cuvintele astea.. dar de multe ori sunt atribuite unor oameni fara valoare, asa ca e timpul sa le primeasca macar o persoana care sa le si merite.

Toata lansarea asta a fost de fapt o acoperire pentru adevaratul scop al intalnirii, si anume salvarea operelor lui Brancusi. Dar sa nu mai repet ceva despre care cred ca macar de acum inainte se va vorbi. Adevarul e ca ma bucur nespus ca l-am vazut, ma bucur nespus ca am reusit sa il ascult live pentru ca e unul din putinii oameni ca lumea din tara asta.

Albumul l-am ascultat imediat cum am ajuns acasa si e chiar fenomenal. S-a intrecut pe sine de data asta. Oricum cuvintele nu pot descrie indeajuns toate senzatiile si emotiile pe care le traiesti ascultand piesele.. dar pot spune ca iti merg la suflet. Te fac sa te simti mai bine si cand te simti undeva.. sub pamant. Chilian are darul asta si nu e putin lucru. Sincer, nu ma asteptam sa ma simt (cu mult) mai bine decat ma simteam de fapt, sau macar sa am senzatia ca ma simt asa in timp ce ascultam piesele.

O dau in sentimentalisme. Deci sa revenim. Si poeziile sunt foarte frumoase. Deci si cartea merita citita. Bine, nici nu ai cum sa te indoiesti de altceva, avand in vedere ca nu cred ca Florin Chilian ar lansa sau ar promova o carte fara valoare. Marius Marian Solea mi-a lasat impresia unui om inteligent, de o mare valoare culturala, care a spus scurt si la obiect tot ce trebuia pentru a ma face sa ma gandesc mai atent la operele lui Brancusi.

Conchid cu indemnul ce e chiar subtitul al albumului lui Chilian : "Nu-l mai goniti pe Brancusi ! "

"Mamaa.. ce circumvolutiuni are asta." Sau nu.

Ok si .. nu sunt slaba. Unii spun ca nu sunt grasa, desi ma consider asa. Se zice ca as fi .. "potrivita pentru inaltimea mea" . Whatever that means .. Imi dau seama ca asta e o prostie. Ori esti slab, ori esti gras. Nu cred ca aici exista cale de mijloc. Si imi pare rau, pentru ca in mod normal ar trebui sa existe. Intr-o societate normala cel putin. Nu in Romania in orice caz.

Mentalitatea asta tampita iar este de vina. La noi exista tipuri, sabloane de fete, de corpuri .. Totul e negru sau alb : ori esti "buna" ori esti.. gen "bleah..ce cauta si grasa asta aici?!". Fac parte din categoria no. 2. Si imi pare rau pentru ca nu stau bine la capitolul "incredere in sine". Lucruri de genul asta ma doboara, iar o insulta valoreaza ptentru mine cat cel putin zece complimente. Deci ma doare.Dar nu asta e problema .. principala.

Mi se pare de neinteles faptul ca suntem in secolul XXI si totusi traim intr-o societate atat de primitiva in care conteaza atat de mult felul in care arati. C'mon, cine nu a realizat pana acum ca fizicul detine puterea. Cand eram mai mica speram sa ma insel si iata ca, totusi, zilnic mi se pare ca opinia mea devine din ce in ce mai clara. Prima impresie nu o face creierul. Nu te vede baiatul din fata si spune "Mamaa .. ce circumvolutiuni are asta !" ( precum spunea Teo, din trupa Deko, in unul din multele sale show-uri ). Nu. Zice "Mamaa .. ce buna e asta !" sau "Mamaa .. ce mare e asta !" ( Invariabil, substantivul "mama" se gaseste in fiecare exclamatie posibila. Baietii isi arata astfel iubirea materna --kidding--) 

So, cum se poate astepta cineva sa imi imbunatatesc parerea despre mine, cand, seriously, traim intr-o tara incarcata de superficialitate, in care e mult mai important sa fii buna decat sa fii .. hai sa nu zic desteapta, ar fi adio modestiei mele dar, cat de cat normala, absolut nepitipoanca ?! Think about that.

Pura fictiune.

Dragostea e supraevaluata in filme si in carti . Ati observat? E doar fictiune. Cine ar mai face totul pentru dragoste in zilele noastre? Cine si-ar lasa toata viata in spate doar ca sa fie cu persoana iubita? Cine?

Sa fim seriosi, nimeni nu iubeste cu pasiune precum in filme sau in carti. Cartea bate filmul. Viata bate cartea. Simplu. Cred ca de fapt, toata faza asta cu cartile si cu filmele e de fapt o acoperire. O acoperire a faptului ca, in realitate, lucrurile astea nu se intampla. E pura fictiune. Ca extraterestrii aceia.. martieni sau cum mai vrei sa ii numesti. Ca Superman. E speranta. Speranta ca, daca se intampla in filme, daca se intampla in carti, se va intampla si in realitate. E iluzie. Iluzia ca da, chiar poti fi fericit. Sau da, poti sa iti gasesti "dragostea adevarata".. the one and only.

Si stii, multi cred chestia asta. Multi vor sa creada chestia asta. Cine nu ar vrea? Sa stie ca wow, la un moment dat, atunci cand nu se asteapta, isi va gasi alesul/aleasa. Si se va casatori si va face copii si va trai fericit toata viata. De parca totul ar fi roz. De parca odata casatorit, nu ar mai exista probleme. De parca odata ce ai copii nu ar mai fi probleme. Divorturile sunt din ce in ce mai multe. Familiile destramate, care deja au copii sunt din ce in ce mai multe. Si atunci? Iti ramane sa ramai cu filmele si cu cartile. Iti doresti ca si viata ta sa fie un film. Sau o carte. Pentru ca asa, totul va iesi bine. Asa, vei fi fericit. Asa, esti asigurat.

"..but my heart is saying no."

M-am resemnat. Nu pot fi fericita. "my body's saying let's go, but my heart is saying no".

I've lost myself again and I feel unsafe

Be my friend
Hold me, wrap me up
Unfold me
I am small
I'm needy
Warm me up
And breathe me

Traim in comoditate.

Da. Traim. Si nu e vorba doar de faptul ca ne e frica sa facem ceva anume tocmai pentru a nu tulbura monotonia cotidianului.E vorba de mentalitate. De faptul ca ne deranjeaza mai mult ce s-ar putea intampla, decat ceea ce se intampla deja. Pentru ca nu ne gandim ca da, riscam, dar poate va fi mai bine. Nu. De ce sa perturbam viata? E buna si asa cum e. Buna, rea, tot aia, nu?

"Nu vointa de a respecta legile face ca toata lumea sa se comporte asa cum pretinde societatea, ci teama de pedeapsa" (Paolo Coelho). Cata dreptate are.. si de abia acum realizez asta. Apare teama. Peste tot apare. Unii stau douazeci de ani alaturi de partenerii lor, care sunt betivi sau insuportabili sau rai sau mai stiu eu cum. De frica. Nu de frica partenerilor. De teama ca totul s-ar putea schimba. In rau. Si vor, spera la o schimbare. Dar riscul ca totul sa se termine prost e mai mare. Sau nu?! Cat ma doare cand ma gandesc ca asa sunt si eu. Nu exista curaj in mine. Sunt o lasa care isi traieste viata fara a si-o trai de fapt. Rar spun ceea ce gandesc, si si atunci cu frica de a nu deranja pe cineva.

Comoditatea e prea tentanta. Viata asta monotona e prea tentanta. De ce sa fii liber cand poti foarte bine sa stai in cusca?! De ce sa te simti fericit, de ce sa iti iei zborul, cand te asteapta smoala care sa te prinda pentru totdeauna cu picioarele pe pamant?! Pentru ca, astfel, traiesti.. in comoditate.