Something like an earthquake.

E uimitor cat de crud poate fi adevarul cateodata. E uimitor cum te loveste asa..fara nicio avertizare. Iar efectul.. efectul e devastator. Te zguduie atat de tare.. incat simti ca inima iti ajunge undeva mai jos de nivelul pamantului. Poate din cauza ca nu te-ai fi asteptat. N-ai fi crezut. Si daunele sunt destul de mari. Prea mari cateodata.

Dar, incet incet iti revii. Realizezi ca nu e prima oara cand ti se intampla. Desi sperai sa fie ultima. Realizezi ca vei trece peste. Desi nu vei uita. Realizezi ca nu exista prietenii. Sau doar n-ai fost tu in stare sa ai asa ceva. Desi voiai. Desi sperai ca in sfarsit se intampla. Realizezi ca trebuie sa ai doar incredere in tine. Ca trebuie sa iti tii secretele pentru tine. Tot ce ti se intampla sa tii in tine. Nu e sanatos, nici pe departe. Dar e cel mai bine. Asa, dezamagirea e mai mica. Asa, inima iti ajunge undeva pe la etajul 1 sau 2. Asa, te obisnuiesti. Asa, daunele sunt mai mici. mult mai mici.

Si poate.. poate te va durea mai putin. 

Pentru ca doare.

Ahh cati nervi am ! Cati nervi ! Si degeaba. Degeaba ! Pentru ce? Ca apoi sa ma calmez, si sa imi dau seama ca nu are niciun rost sa ma enervez ptr un lucru fara valoare? Da. Posibil. Da. Probabil. Si da, fara rost, avand in vedere ca deja sunt nervoasa. Sunt nervoasa, pentru ca.. (putin suspans) ..pentru ca.. Simt nevoia să fiu protejată de altcineva atunci când sunt în perioadă de repaus. De un braţ masculin ce-i înlătura pe toţi cei care încearcă să mă descurajeze. Vreau să mă simt în siguranţă, ascunsă după un tip ce mă protejează cu aura sa drăgăstoasă.. e citat..deci e imprumutat. Ma rog. Nu conteaza. Sa revenim la subiect. Pentru ca sunt nervoasa. De fapt nu.

Cred ca sunt mai mult deprimata decat nervoasa. Pfoai si cate motive sunt.. pentru ca mi se pare ca am ceva. Pentru ca am ceva. Sau mi se pare ca am ceva. Pentru ca am o parere prea proasta despre mine. Pentru ca sunt "proiectata" gresit. Cred. Poate. Posibil. Pentru ca fac ceva gresit tot timpul. Pentru ca sunt trista. Prea trista. Para motiv de multe ori. Desi acum am motiv. Ca sa fie clar. Pentru ca sunt singura. Pentru ca m-am saturat. Pentru ca nu am rabdare desi ar trebui sa am. Pentru ca fata asta, A. ,prin blogul ei, prin spusele ei (de la ea e citatul) a ajuns mai in mintea si in sufletul meu decat multi, poate prea multi oameni. ptr ca nu pot spune asta multor persoane. Pentru ca as fi considerata plangacioasa daca as face-o. Pentru ca de fapt chiar sunt plangacioasa cateodata. Pentru ca vad sentimente acolo unde nu sunt. Pentru ca sper tot timpul la mai bine. Pentru ca dau cu piciorul fiecarei sanse de a fi fericita care mi se ofera. Pentru ca sunt considerata imatura. Pentru ca nu pot sa imi exprim sentimentele clar si deschis atunci cand trebuie. Pentru ca sunt, de multe ori, considerata ciudata. Pentru ca imi pasa. De multi. De toti. De ceea ce cred toti.

Pentru ca sunt trista. Pentru ca.. doare !

Someday i'll know.. why i can't stop being a dreamer.

 

Ganditul excesiv dauneaza grav personalitatii.

Am observat ca gandesc prea mult. Gandesc prea mult dar nu si bine de cele mai multe ori. Gandesc chiar si in timp ce dansez. Ceea ce nu e un lucru chiar ilogic sau rau. Sau e rau daca ma gandesc cum ar trebui sa dansez. Cum sa fac asta?! Simplu. Ma gandesc la cum ar trebui sa ma misc mai departe, ca sa nu creada cineva ca dansez urat. Asta e problema mea de fapt. Pun prea mult pret pe ceea ce cred oamenii despre mine. Pe impresia pe care si-o fac despre mine. De aceea cred ca ma si port asa..rau. Adica, tot vrand sa fac o impresie si mai buna, tot ceea ce reusesc e sa fac una si mai proasta. Doar cand ma destind.. si cumva uit de toate tampeniile cu ganditu', apare adevaratul eu sa zic asa. Si e bine. Si nu e un eu chiar atat de rau. Doar ascuns.

Si mai e ceva.

Si sunt singura. Intre atatia oameni. Si nu intelege nimeni. Incerc sa explic. Degeaba. Nu am cum. E enervant, stii.. sa incerci sa spui ceva si nimeni sa nu te asculte. Si nu inteleg. Eu nu inteleg. De ce simt asa? Am prieteni. Am doua persoane pentru care as face orice. Invat. Ies la un suc. La mai multe. Cu mai multi. Colegi. Prieteni. Si degeaba. Si mai e ceva. Un gol in mine. Un mare gol. Care nu reuseste sa se umple. Orice as face. Cu cat incerc sa nu ma mai gandesc, cu atat ma gandesc mai mult. Si se mareste. Nervi. Frustrare. Haos. Eu.

What to do, what to do?

De fiecare data cand ma uit la un film.. de dragoste, devin visatoare. De fiecare data incep sa ma gandesc cum ar fi daca mi s-ar intampla si mie asa cum li se intampla fetelor din filme care sunt ori prea rasfatate si isi revin, ori prea timide si incep sa-si traiasca viata, ori prea emo si se schimba deodata total. Ma identific sau am impresia ca ma identific de fiecare data cand vad un film asa. Si ma enerveaza lucrul asta. ptr ca astfel, imaginatia mea creeaza scenarii absolut impresionante, incat as putea chiar sa dau ma fac scanarista. Si ma trezesc mai deprimata si mai visatoare cu fiecare film de dragoste pe care il vad. Si nu ma refer la filmele alea foarte siropoase cu replici pompoase. Nu. Ma refer la filme precum "chasing liberty" sau "step up the streets" sau "hitch" sau nu stiu.. se intelege. Si lucrul care ma enerveaza cel mai si cel mai tare e faptul ca apoi urmeaza trezirea la realitate. Urmeaza momentul cand imi aduc aminte ca nu., eu nu sunt una din fetele alea, care sa fie prea rasfatata, sau exagerat de timida, sau emo. Nu sunt una din fetele care sa aiba calitati ascunse, care sa isi gaseasca eul interior dupa ce intalneste baiatul care ii schimba total viata. Eu sunt una din fetele obisnuite, monotone, care nu are nimic iesit din comun, nicio calitate extraordinara, care sa iasa la iveala la aparitia "acelui" baiat in viata mea.. si nici macar nu exista acel baiat. Povestile sunt nerealiste. Baieti care sa fie buni la suflet, in interior, nu mai exista. Asta ma doare.. ca trebuie sa imi aduc aminte ca sunt o oarecare de fiecare data cand vad un film. si .. chiar doare.. pe mine cel putin ma doare.. 

Si m-ar putea intreba cineva de ce continui sa ma uit la filme daca e asa.. ptr ca, banuiesc ca sunt putin masochista. Nu pot sa incetez in a ma uita la filme.. ptr ca , desi la sfarsit urmeaza deziluzia, pe parcurs, sentimentul e placut. Da, chiar e. E placut sa stiu ca, chiar daca filmele sunt nerealiste si etc, macar .. macar stiu ca exista speranta. Poate nu ptr mine, dar ptr altii..ptr altele.. 

Si atunci?.. What are my options then? :)