Mă cam doare capul. Pfoai, de când n-am mai scriiis. M-am gândit un pic dacă mai are rost să mai scriu sau nu. What's the point, I thought. Dar apoi, mi-am adus aminte. O să plec.. departe, frate, nu așa, gen București, Timișoara. Ce să fac și eu, dacă mă mănâncă.. Tre' să mă scarpin, doar asta mi-e și firea. Și probabil, mult timp, o să fiu din nou doar eu cu mine. Știu, va trebui să mă obișnuiesc cu asta, I m a big girl now, but still.. ajută și să vorbesc așa.. de nebună.
Speaking of leaving, damn, highschool's over. Am așa un gol in suflet.. Parcă nu îmi vine a crede. Cum mă, patru ani..?! Așa ușor ?! 'ai de noi, acum începe viața. Am dat de dracu, pe românește.
Se spune că liceul te schimbă . Și ce, nu-i normal?! Think about it. We grow up, some us anyway. Vreau să cred că nu m-am schimbat în rău.. Că eu cea de acum e doar o versiune mai bună a celei de acum patru ani. Știu ca am și zis o dată : sper ca cea de atunci să fie mândră de cea de acum . În mare, am rămas cam la fel. Un lucru l-am învățat însă și cu greu chiar. Să nu mai regret. Chiar și acum mă lupt cu obiceiul ăsta. Așa că nu pot decât să dau sfoară în țară . Nu merită, îți spun. Te consumi degeaba, pentru că timpul și așa nu se mai întoarce, chiar dacă plângi, râzi sau te dai cu capul de pereți. Și pereții au și ei viața lor, crede-mă.
E greu și nici nu cred ca pot să rezum viața de liceu în câteva rânduri. Nici nu am de ce. Nu am fost vreun model, vreo majoretă de-a americanilor, vreun lider sau vreunul din copiii populari ai școlii. N-am fost la toate balurile sau petrecerile, nu cunosc toți copiii din școală sau cu atât mai puțin, ei pe mine. Am câțiva prieteni, îi număr pe degete și câteva cunoștiințe. Faptul că n-am trăit viața de liceu la maxim va și rămâne, din păcate, unul dintre regretele mele. Am învățat prea mult, am ieșit prea puțin, mi-a păsat prea mult, m-am gândit prea puțin.
Am multe gânduri și multe sentimente, momentan. Pe majoritatea le ascund într-un colțișor al capului/inimii mele, pentru că am învățat că gânditul prea mult îmi dăunează atât fizic, cât și mental. O să plec, da, dar până în septembrie mai e și vreau, ca pentru prima oară, să mă bucur din plin de vacanță. Sincer, abia aștept să simt nisipul sub picioare..
