We are fragile.

E usor sa ma prefac ca sunt bine. E o calitate pe care am dobandit-o de-a lungul anilor. Chiar si cand arat ca nu sunt bine, arat pentru ca vreau, nu pentru ca nu pot sa imi pun un zambet pe fata.
Recunosc, e putin mai greu cu vestile noi. Inca nu m-am perfectionat in arta de a disimula atunci, pe moment. Consider ca aceea e de fapt e adevarata arta.
Eu sunt eu.. doar acasa. Ursul ce sta intr-un colt, cu fundita in patratele, si zambetul sau cusut, mi-e singurul martor. De-ar putea vorbi, mi-ar spune toate secretele..

E o nebunie in capul meu.

La mine lucrurile stau asa: 90% din timp traiesc intr-o lume paralela, in care pur si simplu, tot ce fac e sa visez. Restu' de 10% din timp .. pai.. Sunt lucida. Al dracu' de lucida. Serios, pana la extreme.
Cateodata, lumile astea doua se combina. Atunci e mai nasol. Pentru ca nu poti sa visezi si sa fii lucid in acelasi timp. N-ai cum.
Si atunci .. ma simt rau.

Oh, what a joy ..

This is one of those times.

It's like a penknife in your heart.

"A man of words and not of deeds,

It's like a garden full of weeds.

And when the weeds begin to grow,

It's like a garden full of snow.

And when the snow begins to fall,

It's like a bird upon the fall.

And when the bird away does fly,

It's like a eagle in the sky.

And when the sky begins to roar,

It's like a lion at the door.

And when the door begins to crack,

It's like a stick across you back.

And when your back begins to smart,

It's like a penknife in your heart.

And when your heart begins to bleed,

You're dead and dead and dead indeed."

True, isn't it? I can't say more than that.

P.s. Goodbye, Junior Year of High School. I really do hope it will be less drama next year. I'm way to sick of this bullshits, of evil so-called innocent girls, and fake (best)friends, of all the lying and hurting and back-stabbing and crying. Just.. grow the fuck up :).

"Si se termina fara cuvinte de adio."

Probabil o sa citesti asta. Nici ca-mi pasa. De fapt, intr-un fel, cred ca si asta vreau.

S-a terminat. Odata, pentru totdeauna. Nu mai merita. Tu nu mai meriti. Incerc sa ma schimb, si schimbarea include si sa nu mai fiu calcata in picioare. Am incercat, serios, chiar si azi am incercat. Dar, ma frend, deja intreci orice limita. Nu mai vreau, nu asa.

Am incercat sa vorbesc cu tine. N-ai avut chef. Am incercat s-o las mai moale. Tot degeaba. Asa ai vrut tu, nu-i nicio problema. Enjoy their company, you deserve each other after all :). Eu, eu niciodata n-am facut de fapt parte din lumea voastra. Pentru ca eu niciodata nu mi-am putut bate joc de oameni, sau de sentimentele lor, asa ca voi.

Stii..pentru o perioada, chiar te crezusem. Dar na', asta-s eu. Fraiera de fel.

Ai vrut sa te schimbi. Uite c-ai reusit. Felicitari. Ai devenit exact ce ti-ai propus, acum mult timp. Felicitari. Ai devenit exact ceea ce urasc.

In fine, sa nu cumva sa-ti faci probleme. N-o sa te mai caut, n-o sa mai dau mesaje. Nu mai mult decat e necesar. Pana la urma, esti ce-ai vrut sa fii. Un coleg. Si o sa gasesc pe cineva caruia sa nu ii fie rusine ca vorbeste cu mine. Sa nu se gandeasca ca ii scad sansele de a agata vreo naroada.

By the way, I think you should read this quote. Not that I'd actually give a shit. Nathanial Hawthorne once wrote : "No man, for any considerable period, can wear one face for himself, and another to the multitude, without finally getting bewildered as to which may be the true."

Dar stii.. tu deja ai pierdut. Te-ai pierdut. Sau poate, poate nu te-am stiu eu niciodata. La urma urmei.. I thought i knew you. I did. But i guess it's easier to see what we want, then to look for the truth.

Damn, I'll miss you.

La dracu' !

Truth is.. I miss you. Si o zic in engleza, pentru ca, cumva, pare mai usor de zis. Si asa in fata n-o sa iti zic asta niciodata. But I do miss the old you. I really do.

Would you come back already? :)

If this is wrong, why am I feelin' so damn good?!

Cand stii ca e bine sa fii intr-un fel, sa simti intr-un anumit fel? Ce faci cand realizezi ca poate, oricat ai incerca tu sa negi, simti unele lucruri pe care, in mod normal, n-ar trebui sa le simti? Cum stii in cine sa ai incredere, cui sa ii spui ce-ai pe suflet, cand totul pare prea mult, si totusi, prea greu de exprimat in cuvinte?

Nu mai e nimic personal, ideea de intimitate s-a dus odata cu aparitia acestui blog. Si, oricat m-am mintit ca nu stie nimeni, uite ca se afla. Au aflat persoane in care am incredere, persoane in care am avut incredere, dar nu mai e cazul, persoane potrivite, si totodata nepotrivite. Nu pot sa ma mai descarc, nu mai am cum, nici chiar pe blog. Acum, ce scriu eu, vei vedea si tu. Si tu. Si da da, chiar si tu.

Era, intr-adevar, ca un fel de binecuvantare. Ma descarcam, uploadam poze, cand simteam nevoia. Dar acum.. acum se intampla lucruri.. Si oricate metafore as pune, tot si-ar da seama, probabil persoana nepotrivita. Si nu, nu o sa permit sa se intample din nou. Nu o sa permit sa-mi las sufletu' larg deschis, sa fie citit de cei care nu merita. Stii tu, la tine ma refer. Sunt atatia tu in postarea asta, incat poate, multi n-o sa isi dea seama ca sunt mai multi de tu. Nu ma refer la un singur el. Dar poate.. poate asta nici nu conteaza.

Revin la intrebarea initiala. Cum stii daca ce simti e bine sau rau? Cum decizi pe ce drum sa pornesti, avand in vedere ca cele doua cai sunt diferite ca apa si uleiul? Cum poti exprima prin cuvinte ceea ce tu esti incapabil sa recunosti (crezand ca astfel, tai raul din radacina)? Si de ce, daca totul e atat de gresit, eu ma simt al dracu' de bine ?

"Doar o eroare intamplatoare face-o schimbare devastatoare.. Vreau sa zambesc, e dimineata.. Tre' sa-mi pastrez pofta de viata.."

I miss my old me. Don't you?

Anunt oficial : a venit depresia, si la mine. Imi doream tare mult sa nu vina, dar, sa fim seriosi, cand se intampla ce vreau eu?!
Nu-mi iese nimic. Nimic bun, vreau sa zic. De trei zile-ncoace, gura nu-mi mai tace. Chestia e, ca reusesc sa zic/fac numai tampenii. Nu stiu cum, nu stiu de ce, stiu doar ca numai tampenii fac.

Cu tine ma cert. Cu sor'mea ma cert. Cu ei ma cert. Ma cert cu toata lumea. Si nici nu vreau ! (Bine, in 70% din cazuri). Ma supar din cacaturi. Din copilarii. Fac pe suparata, pana ma supar din nou. Serios, ma tampesc. La propriu si la figurat.

My self-esteem it's lower than ever (nu ca ar fi fost vreodata deasupra nivelului marii). Vreau sa imi revin. Da da, chiar vreau. Nu stiu cum. Stiu doar ca vreau. Vreau sa nu mai fac faze de copil rasfatat de 2 ani. Vreau sa fiu vesela si ironica din nou, nu extrem de sarcastica si botoasa. Vreau din nou sa ma inteleg bine cu cei de care imi pasa . Da, si cu tine. Ma frend, ce s-a intamplat?! De cateva zile totul e ciudat. Parca trebuia sa uitam totul, mai stii?!


I miss my old me so much, that I'm afraid I'm never coming back. It wouldn't be such a problem, but the old me is your friend. Besides A., you're the only one left. I can't lose that friendship.. Anything, but not that..

Îmi era dor. Acum nu-mi mai este. Poti pleca?

De fapt, inca imi mai e. De fapt, as lucra la biologie..chimie..info, chiar si mate, incontinuu, daca asta ar fi pretul pentru inca o zi cu tine. Una din zilele alea de la inceput. Sau macar chiar si pentru o ora. Sau, chiar si pentru cateva minute. Cateva minute pierdute in timp, pierdute in spatiu, in care te-as putea saruta fara sa ma gandesc la ce a fost, ce va fi, ce este.

Totusi, sunt total constienta ca nu se va intampla nimic. Sunt si mai constienta ca o sa treaca ceva timp pana va veni momentul in care ne vom intalni pe holul scolii fara ca tu sa bagi capul in pamant. E ceva total asteptat din partea ta. Chiar daca nu te-am cunoscut deloc. De fapt, acum cred ca te cunosc mai bine decat te-am cunoscut in oricare moment petrecut pana in ziua aia simpatica.

Cunoscandu-ma pe mine, ma asteptam sa regret tot. Si totusi, nu regret nimic. Am fost fericita. Pentru prima oara in viata, am fost fericita. A fost..placut. Iar acum, ca am gustat din beatitudinea aceea ireala, mi-e destul de greu sa ma reintorc. Sa revin la cum eram. Pentru ca m-ai schimbat. Nu stiu daca in bine, sau in rau.. dar m-ai schimbat.

Daca as fi fost puternica, ar fi trecut macar o zi fara sa ma gandesc.. la tine. Daca as fi fost, n-as fi plans. Daca as fi fost, poate as fi reactionat altfel. Dar.. nu sunt :). Conchid cu un citat. E atat de bine zis, incat mai ca ma doare ca nu l-am scris eu. M-ai uitat, era normal. Doar nu sunt vreo Ileana Cosânzeana,vreo zâna din povești. Am fost doar una și vor urmă și altele, știu asta. Și mai știu că mă doare al dracu că lista asta nu s-a oprit la mine .

Thanks for the memories.. :)

I wish I was good enough. I wish you liked me. I wish you cared for me, just a little, I think. Maybe then, you would have had the courage to at least tell it in my face. You know I'm low in self confidence, but I do believe I diserved at least that :).

I guess it's true.. It really sucks when you know that you need to let go and you can't, because you're still waiting for the impossible to happen..

Bittersweet .. more bitter than sweet :).

Niciodata sa nu speri la mai bine, daca esti pesimist din fire. Pentru ca intotdeauna, dar intotdeauna, se intampla mai rau :). Nu merge partea cu "tine minte doar lucrurile frumoase, pozitive". Pur si simplu, nu merge.

Si atunci? Atunci, incerci sa mergi incontinuare, cu capul sus, desi doare. Pentru ca gandul tot la momentele frumoase iti este. Si te intrebi de ce. De ce tu, de ce asa. Da, mai mult ca sigur e si vina ta. Dar poate ca nu numai tu esti de vina. Pentru ca tu esti incepator in viata. Pentru ca poate nu tu esti cel irascibil, cel fara chef. Pentru ca tu incerci doar sa fie bine. Incerci doar s-o faci sa mearga.

Si.. si atunci, te gandesti : "you can love me or not, but either way I gotta wake up tomorrow morning.."

Esti tanar, ce dracu !

Usurare. Scurte momente de fericire. Ras.

Da..nu credeam ca voi iesi din depresia mea de inceput de an, se pare ca totusi e posibil, chiar si pentru o scurta perioada. E bine.. sa stii ca inca poti sa mai ai incredere in cineva, macar o persoana acolo. Poate nu pare mult, dar cateodata, e chiar mai mult decat suficient. Niciun cuvant de-al meu nu poate rezuma mai bine ce vreau sa zic decat un minunat citat din Jurnalele lui Jeni Acterian :

"Suferinta, traita de una singura - are poate mai multa intensitate. In schimb, in doi ea capata o expresie indicibila." (dragut, nu?!)

In afara de scurtele momente mai sus mentionate, e rau..e rau, rau sa iti cada cerul in cap. Si doare ca dracu'. Doare sa stii ca asa cum sunt unii, asa cum sunt majoritatea, asa pot fi toti. Doare sa iti dai seama ca e mai bine sa nu ai incredere in nimeni, sau cel putin, nu incredere totala. Si mai doare sa stii ca tu ti-ai dat sufletul pe tava, frumos ornat, iar ei si-au batut joc, prin simpla nepasare. Si atunci "sunt tentata sa tip, sa bat pe cineva, sa imi frang mainile. Imi simt inima stransa de gheare invizibile. Raul de care sufar acum e singuratatea."

Mergand pe principiul "Esti tanar, ce dracu !!", conchid cu dorinta de a-mi fi mai bine. Pentru ca momentele alea de fericire reprezinta doar 1% din timpul meu, in timp ce in restul de 99% golul meu creste, la fel ca si senzatia de durere acuta in piept.

Ahh si inca ceva ! "Si vreau oricand sa ma simt liber sa zbor, prin lume sa trec mult mai usor.."

Small talk.

E mult mai usor sa-i minti pe toti, gandindu-te ca de fapt, niciunuia nu ii pasa de problemele tale. Serios, chiar e neasteptatat si totodata relaxant. Intr-un fel, asta e razbunarea ta. La ce rost sa le mai spui, crezand ca le pasa, cand ei vor doar some small talk.
Da, te descarci. Dar si suferi apoi. Pentru ca tu, cu mintea ta de om naiv, crezi ca daca tu esti sincer cu ei, daca tu le spui problemele tale, cautand ajutor si o imbratisare, chiar o sa le primesti, pline de aceleasi sentimente sincere pe care tu le ai. So bad, so sad.. pentru ca ei au acea calitate pe care tu nu o vei putea avea niciodata. Ei pot sa se prefaca. Si sunt niste actori atat de buni, incat cateodata chiar si pe cei mai puternici ii pacalesc. Si ..daca ii pacalesc pe ei, cum ar putea sa nu te pacaleasca pe tine?!
Nici macar nu realizezi..decat intr-un tarziu. Si atunci, iti aduci aminte sfatul unuia dintre ei. Niciodata nu-ti spune toate problemele prietenilor tai. Si atunci realizezi si de ce. Pentru ca nu le pasa.
Deci da, e usor sa ii minti pe toti. Important e doar sa vrei. Dar daca tu ii minti pe toti, nu cumva ajungi ca ei?! Si atunci, nu cumva devii chiar ce urasti?!

Pariu ca nici Mosu' nu se astepta la asta.

Pff..dar cat de ironica poate sa fie viata !! Here I was, full of worries ( what if I don't like him, what do I do then ), and there he was, with his very little brain, waiting for my messages, waiting and in the same time, not answering to them.
Lucrul elementar pe care l-am uitat eu a fost acela ca, cateodata, anumite persoane sunt menite sa fie un anume tip de om toata viata lor. Par example, je sunt facuta sa fiu fata careia ii pasa prea mult, care se consuma prea mult - din toate cacaturile posibile, tin sa mentionez - sunt facuta sa imi pese chiar si de persoanele de care eram sigura ( !! ) ca nu o sa imi pese. Iar altii, ca de exemplu toti baietii care par sa-mi fie in preajma in ultima vreme, sunt facuti sa nu le pese, oricat de mult m-ar minti pe mine ca le pasa.
Well..the world still spins.. what goes around comes around.. iar excesul de adrenalina de aseara s-a dus incet incet in 24 de ore, facandu-i loc depresiei. Singura, cu trei zile inainte de Craciun. What else could a girl wish for? Pariu ca nici Mosu' nu se astepta la asta.
Anyway, vorba aia : "de la mine, pentru tine", my dear. :)

My luckless romance.

Imi doream ca cineva sa ma placa pentru ca sunt eu, si s-a intamplat. Ceea ce nici nu mi-a trecut prin cap (again) a fost faptul ca trebuia sa sper si ca sentimentul sa fie reciproc. Eu am presupus ca va fi. Iar, evident, lucrul acesta nu s-a intamplat.
Si e pacat. Pacat de el. Pacat de mine. Pacat de noi. Si vreau sa mearga. Si sper sa mearga. Si tare mi-e ca nu o sa mearga. Si incepe sa tina la mine. Si ma doare. Pentru ca eu nu tin la el. Si n-as vrea sa fiu the bitch. It's not me. It never was, it never will be.
De parca ar fi prima oara cand se intampla asta. De parca m-ar mai putea intelege cineva. De parca as stii ce vreau. De parca as stii ce se intampla in ultimul timp cu mine. Sunt lipsita de vlaga. De chef. De dorinta de a trai.
Si poate nici nu are legatura cu el. Poate doar eu sunt cea cu probleme. Usually, it's me. But.. then again, what's wrong with me?!
Atatea ganduri.. atat de putin spuse si totusi atat de multe nerostite.

Goodbye, beloved highschool ..

Sunt asa trista. Nu cred ca am putut vreodata sa spun cat de trista am fost. Nu ca acum.
Deja s-au dus mai mult de doi ani din mult prea iubita viata de liceu. In mai putin de doi ani..totul se va sfarsi. In mai putin de doi ani, fiecare va pleca in drumul lui, pentru a-si forma propria viata.
"Highschool is safe and I'm not sure I'm ready for the real world."
In doi ani, toate certurile prostesti, toate propozitiile cu conotatii care pe baieti ii amuza, iar pe fete le rusineaza, vor fi de domeniul trecutului. Vor fi amintiri in albumul liceului. Amintiri pe care multi le vor uita.
Stiu ca e o tampenie..dar episodul de sfarsit de sezon din One tree hill nu ajuta deloc. Vom fi singuri, fara ai nostri, fara sa ne putem baza unul pe altul.
Off.. ignore me. This day wasn't one of the best.

It's not a story. It's not a dream. It's life.

Cand eram mica, asteptam cu nerabdare ziua in care aveam sa fiu mare. Sa fiu la liceu, unde erau toate fetele acelea frumoase, aparent fara nicio grija. Sa fiu si eu asa frumoasa ca ele, frumoasa, slaba si, bineinteles, placuta de baieti.

Chiar si cand am ajuns la liceu, tot asteptam sa vina clipa in care sa ma simt asa. Ma gandeam ca atunci cand o sa fiu a 11a, a 12a, voi fi si eu draguta si iubita si slaba si etc. A trecut un an..a mai trecut unul.. Joi am facut 17 ani. Ma asteptam sa ma simt altfel. Sa fie asta momentul in care sa ajung ce mi-am dorit. Si degeaba. Da. M-am simtit speciala. Pentru cateva secunde. Si asta datorita fetelor, care nu m-au lasat sa fiu suparata de ziua mea.Ma asteptam sa fiu diferita fata de acum un an. Ma asteptam sa gandesc diferita fata de acum un an. Sa ma fi maturizat cumva.

Dar nu. Sunt la fel ca acum un an. Sunt aceeasi visatoare idioata, care inca se asteapta sa ii pice fericirea din cer. De parca ar exista asa ceva. Nu mai ajung ce mi-am dorit. Poate nici nu imi doresc asta. De fapt, nici nu stiu ce imi doresc. Sa ajung frumoasa in zilele noastre inseamna sa ma dau cu tone de ruj rooz si sa ma machiez la greu si sa fiu exact ceea ce urasc. Iar sa fiu eu, pur si simplu eu, e prea ..urat. Cand ii aud pe baieti cum vorbesc despre unele fete.. cat de frumoase si dragute si ca lumea le considera, incep sa rad. Dar cateodata mi-as dori sa vorbeasca asa si despre mine. Penibil, nu?!

M-am saturat sa mi se zica, de fete, evident, ca o sa imi gasesc eu un baiat nu stiu cum. Sa mi se zica ca eu sunt super de treaba si ca lumea si ca sunt frumoasa pe interior si bla bla. Sincer. Degeaba esti frumoasa pe interior - tin sa mentionez ca eu nu sunt nici acolo - daca nu esti frumoasa si pe exterior. Daca nu esti slaba, sau daca nu te imbraci cu nu stiu ce haine, sau daca nu ai fund si sani mari. Mi-e sila. De fapt, nici nu stiu ..

Just.. wait.

"In some ways, betrayal is inevitable. When our bodies is betray us, surgery is often the key to recovery. When we betray each other, the path to recovery is less clear. We do whatever it takes to replace what it's lost. And then there are some wounds.. that are so deep, so profound that there is no way to repair what is lost and when that happens there's nothing left to do ..but wait."

Atat de adevarat :).

Just losing my faith in humanity.

Am adormit cu greu aseara.. M-am gandit la toate tampeniile la care am pus suflet, tampenii cu adevarat tampenii. Caci pentru altii asta sunt, in timp ce pentru mine fiecare din ele semnifica o mica picatura din paharu' care se tot umple.

M-a oprit sora'mea din plans. Plans.. daca ii pot zice asa. Nu cred ca am mai plans in halul asta de ceva timp. Era un fel de plans isteric, care ma lasa fara aer. Saraca a venit disperata la mine, nestiind ce mi s-a intamplat si cum sa ma linisteasca. De-abia cand a venit am realizat de fapt in ce hal eram. Patetica. Demna de mila. La o o adica..numai eu puteam plange pentru ca una din asa zisele mele prietene prefera sa creada ca eu dau cu papagalul la o alta fata - care mi-e cu adevarat prietena, dar care, nici macar ei nu i-as spune lucruri care nu ma privesc - decat sa creada in mine. Sigur, eu sunt cea in care nu trebuie sa ai incredere. Pentru ca eu sunt cu adevarat gura-mare. Da.. eu spun la toate lumea toate secretele posibile si imposibile. Nu?! Ei bine.. se pare ca asa crede ea cel putin.

Aa da. Si in aceeasi seara, am iesit cu un baiat cu adevarat dragut, de treaba, perfect pentru mine, pe care, dintr-un motiv complet si total necunoscut mie, nu l-am placut. Decat ca pe un amic atat. Si mi-e ciuda.. E al treilea mr. right care e absolut perfect.. doar ca, nu pentru mine (!!). Cum de nu imi place?! Nu pot sa inteleg. E de treaba. E amuzant. E dragut. E tot ce mi-as fi putut dori. Si nu imi place .. There was not even one.. one little spark. Cum e macar posibil?! Imi doresc un baiat care sa tina la mine, sa ma iubeasca & co., si primesc. Dar se pare ca uit sa specific ca trebuie sa si fie sentiment reciproc. Si apoi.. incepe sa imi placa vreun cretin, care o sa imi rupa inima si apoi .. o iau de la capat.

Si cica sa nu ma enervez. Sa nu ma satur. M-am saturat in asa hal.. incat sunt satula pana peste cap. De toate cacaturile astea(imi cer foarte scuze de limbaj, sunt prea scarbita). Am ajuns in halul in care sa plang si sa raman fara aer. Am ajuns in halul in care sa nu ma mai mire nimic facut de prietenele mele. Am ajuns sa am incredere doar in sora mea, un copil de 13 ani, poate intr-un coleg (poate) si intr-o fosta colega, pe care o vad rar, desi stam in acelasi oras. Colega ce mi-a fost alaturi cand mi-a murit adevaratul meu tata. Colega ce mi-a dat sfaturi despre sarut cand urma sa am prima intalnire si eram speriata de moarte de tot ce inseamna sarut. Colega careia ii pot povesti orice. Singura persoana care nu ma judeca, in fata careia ceea ce ii povestesc nu mi se pare ca e ceva penibil.

Nervi.. Durere acuta de cap.. Depresie.. Lipsa de chef pentru orice lucru.. Just losing my faith in humanity.

Carrying vs happiness ..

E ea.

Aceeasi ca intotdeauna. Aceeasi fata visatoare, cateodata rupta de realitate. Da. Ea. Aceeasi care crede totdeauna in partea buna a celor pe care ii cunoaste. Aceeasi care spera tot timpul. Aceeasi fata care crede in prietenii adevarate. In relatii stabile. De durata. Aceeasi care nu uita niciodata niciun moment penibil prin care a trecut. Niciun cuvant jignitor adresat ei. Aceeasi care nu are nimic, dar nimic special. Si care totusi, nu poate fi ca ceilalti. Nu poate sa nu ii pese. Caci ar fi atat.. dar atat de usor daca nu i-ar fi pasat. O persoana inteleapta, una in care are incredere, desi e ciudat, i-a spus ca merita sa fie fericita. Ca isi doreste ca ea sa fie fericita. Si totusi.. niciodata nu e. De ce?! Ea nu e perfecta.. nu e sfanta. Dar sunt altii.. altii mult mai rai ca ea. Pana si ei sunt fericiti. Si ea..?! Why isn't she, even for a week, completly happy?!

Because she cares.. Si e platit atat de scump lucrul asta.. :)