Esti tanar, ce dracu !

Usurare. Scurte momente de fericire. Ras.

Da..nu credeam ca voi iesi din depresia mea de inceput de an, se pare ca totusi e posibil, chiar si pentru o scurta perioada. E bine.. sa stii ca inca poti sa mai ai incredere in cineva, macar o persoana acolo. Poate nu pare mult, dar cateodata, e chiar mai mult decat suficient. Niciun cuvant de-al meu nu poate rezuma mai bine ce vreau sa zic decat un minunat citat din Jurnalele lui Jeni Acterian :

"Suferinta, traita de una singura - are poate mai multa intensitate. In schimb, in doi ea capata o expresie indicibila." (dragut, nu?!)

In afara de scurtele momente mai sus mentionate, e rau..e rau, rau sa iti cada cerul in cap. Si doare ca dracu'. Doare sa stii ca asa cum sunt unii, asa cum sunt majoritatea, asa pot fi toti. Doare sa iti dai seama ca e mai bine sa nu ai incredere in nimeni, sau cel putin, nu incredere totala. Si mai doare sa stii ca tu ti-ai dat sufletul pe tava, frumos ornat, iar ei si-au batut joc, prin simpla nepasare. Si atunci "sunt tentata sa tip, sa bat pe cineva, sa imi frang mainile. Imi simt inima stransa de gheare invizibile. Raul de care sufar acum e singuratatea."

Mergand pe principiul "Esti tanar, ce dracu !!", conchid cu dorinta de a-mi fi mai bine. Pentru ca momentele alea de fericire reprezinta doar 1% din timpul meu, in timp ce in restul de 99% golul meu creste, la fel ca si senzatia de durere acuta in piept.

Ahh si inca ceva ! "Si vreau oricand sa ma simt liber sa zbor, prin lume sa trec mult mai usor.."

Small talk.

E mult mai usor sa-i minti pe toti, gandindu-te ca de fapt, niciunuia nu ii pasa de problemele tale. Serios, chiar e neasteptatat si totodata relaxant. Intr-un fel, asta e razbunarea ta. La ce rost sa le mai spui, crezand ca le pasa, cand ei vor doar some small talk.
Da, te descarci. Dar si suferi apoi. Pentru ca tu, cu mintea ta de om naiv, crezi ca daca tu esti sincer cu ei, daca tu le spui problemele tale, cautand ajutor si o imbratisare, chiar o sa le primesti, pline de aceleasi sentimente sincere pe care tu le ai. So bad, so sad.. pentru ca ei au acea calitate pe care tu nu o vei putea avea niciodata. Ei pot sa se prefaca. Si sunt niste actori atat de buni, incat cateodata chiar si pe cei mai puternici ii pacalesc. Si ..daca ii pacalesc pe ei, cum ar putea sa nu te pacaleasca pe tine?!
Nici macar nu realizezi..decat intr-un tarziu. Si atunci, iti aduci aminte sfatul unuia dintre ei. Niciodata nu-ti spune toate problemele prietenilor tai. Si atunci realizezi si de ce. Pentru ca nu le pasa.
Deci da, e usor sa ii minti pe toti. Important e doar sa vrei. Dar daca tu ii minti pe toti, nu cumva ajungi ca ei?! Si atunci, nu cumva devii chiar ce urasti?!

I'm so sick and tired.

M-am saturat.. S-a umplut paharu'. Si doamne.. se tot umple. M-am saturat de atatea secrete. De neincredere. De persoane rele. De neprieteni. De aparente care ma tot inseala. De persoane in care ar trebui sa n-am incredere si am. De atata rautate. De suflete pline de ura. De dezamagiri. De dureri de cap.

De ce sunt eu aia ciudata?! De ce imi bat capu' cu chestii de astea?! De ce imi pasa?! Sunt sleita de puteri. Ma lasa picioarele. Nici macar pe dinafara nu mai pot sa ma prefac. Si ma doare. Ma doare ca imi pasa de prea multi. Si ca nu le pasa si altora de mine. Pentru ca sunt penibila si plangacioasa. De m-ar ajuta macar fizicul. Sau capul.

Blogul ma ajuta. Acum mi-e criticat si blogul. Tot timpul mi se intampla asa. De ce nu gasesc si eu un lucru bun, nepatat?!

M-am saturat. Ma doare.

Just.. wait.

"In some ways, betrayal is inevitable. When our bodies is betray us, surgery is often the key to recovery. When we betray each other, the path to recovery is less clear. We do whatever it takes to replace what it's lost. And then there are some wounds.. that are so deep, so profound that there is no way to repair what is lost and when that happens there's nothing left to do ..but wait."

Atat de adevarat :).

Just losing my faith in humanity.

Am adormit cu greu aseara.. M-am gandit la toate tampeniile la care am pus suflet, tampenii cu adevarat tampenii. Caci pentru altii asta sunt, in timp ce pentru mine fiecare din ele semnifica o mica picatura din paharu' care se tot umple.

M-a oprit sora'mea din plans. Plans.. daca ii pot zice asa. Nu cred ca am mai plans in halul asta de ceva timp. Era un fel de plans isteric, care ma lasa fara aer. Saraca a venit disperata la mine, nestiind ce mi s-a intamplat si cum sa ma linisteasca. De-abia cand a venit am realizat de fapt in ce hal eram. Patetica. Demna de mila. La o o adica..numai eu puteam plange pentru ca una din asa zisele mele prietene prefera sa creada ca eu dau cu papagalul la o alta fata - care mi-e cu adevarat prietena, dar care, nici macar ei nu i-as spune lucruri care nu ma privesc - decat sa creada in mine. Sigur, eu sunt cea in care nu trebuie sa ai incredere. Pentru ca eu sunt cu adevarat gura-mare. Da.. eu spun la toate lumea toate secretele posibile si imposibile. Nu?! Ei bine.. se pare ca asa crede ea cel putin.

Aa da. Si in aceeasi seara, am iesit cu un baiat cu adevarat dragut, de treaba, perfect pentru mine, pe care, dintr-un motiv complet si total necunoscut mie, nu l-am placut. Decat ca pe un amic atat. Si mi-e ciuda.. E al treilea mr. right care e absolut perfect.. doar ca, nu pentru mine (!!). Cum de nu imi place?! Nu pot sa inteleg. E de treaba. E amuzant. E dragut. E tot ce mi-as fi putut dori. Si nu imi place .. There was not even one.. one little spark. Cum e macar posibil?! Imi doresc un baiat care sa tina la mine, sa ma iubeasca & co., si primesc. Dar se pare ca uit sa specific ca trebuie sa si fie sentiment reciproc. Si apoi.. incepe sa imi placa vreun cretin, care o sa imi rupa inima si apoi .. o iau de la capat.

Si cica sa nu ma enervez. Sa nu ma satur. M-am saturat in asa hal.. incat sunt satula pana peste cap. De toate cacaturile astea(imi cer foarte scuze de limbaj, sunt prea scarbita). Am ajuns in halul in care sa plang si sa raman fara aer. Am ajuns in halul in care sa nu ma mai mire nimic facut de prietenele mele. Am ajuns sa am incredere doar in sora mea, un copil de 13 ani, poate intr-un coleg (poate) si intr-o fosta colega, pe care o vad rar, desi stam in acelasi oras. Colega ce mi-a fost alaturi cand mi-a murit adevaratul meu tata. Colega ce mi-a dat sfaturi despre sarut cand urma sa am prima intalnire si eram speriata de moarte de tot ce inseamna sarut. Colega careia ii pot povesti orice. Singura persoana care nu ma judeca, in fata careia ceea ce ii povestesc nu mi se pare ca e ceva penibil.

Nervi.. Durere acuta de cap.. Depresie.. Lipsa de chef pentru orice lucru.. Just losing my faith in humanity.

Amuzant, nu?!

Ghici ce.. trebuie sa ma obisnuiesc din nou sa tin in mine. Amuzant, nu?!

De fapt, e chiar total neamuzant. Iar vine ciuda.. Adica, mai bine zis, iar imi este ciuda. De ce, poate te intrebi (avand in vedere ca in ultima vreme numai stari de ciuda am). Pentru ca m-am obisnuit sa fie mereu una din fete pe langa mine, ca sa am la cine ma plange. Sincera sa fiu, chiar daca era, tot nu spuneam chiar tot ce aveam pe suflet, pentru ca sunt chiar mai patetica decat o arat(greu de crezut, nu?!). Dar nu asta conteaza acum.

Conteaza faptul ca niciodata, dar niciodata, nu trebuia sa fac greseala asta. Trebuia sa continui sa tin in mine. Ma obisnuisem. Eram perfect in regula. Si acum .. ?! Acum ce fac? Trebuie sa ma reobisnuiesc sa tin in mine. Sa nu mai spun cuiva de fiecare data cand fiecare tampenie ma supara. Pentru ca sunt prea multe tampenii. Mult prea multe. Si, de multe ori, sunt tampenii doar pentru mine. Ceilalti par sa nu le observe. Ori asta, ori deja au devenit imuni la ele.

Si, ca de obicei, eu am ramas pe afara. Reusesc sa raman pe dinafara si la lumea imunilor la tampenii. Deci, ghici ce.. trebuie sa ma obisnuiesc din nou sa tin in mine. Amuzant, nu?!