Intr-o lume total paralela cu lumea in care Corina a scris ultima postare, Corina-2, adica eu, partea mai deprimanta si mai invechita a Corinei, scrie:
As vrea sa cred in tine. Sa iti povestesc nspe mii de chestioare total lipsite de sens. Dar nu pot.
Vezi tu.. Increderea nu-i buna. Oamenii te vad naiv si te musca. Te seaca de sentimente, de lacrimi, de voie buna, si te lasa cu dureri de cap si de suflet.
As vrea sa cred in tine. Printr-un nu stiu ce motiv, mi-esti drag. Dar tu esti tu si m-ai calca in picioare fara s-o realizezi macar.
As vrea sa cred in tine. Dar m-am ars, in atatea feluri, incat si gheata daca te-ai dovedi a fi, tot as sufla, de teama. Eu sunt eu, si inca sunt in recuperare. O spartura, si m-as frange din nou. Si nu am nevoie de asta. Nu acum.
In acelasi timp, nu pot decat sa-i dau dreptate lu' Beigbeder:
"Sunt fascinat de extrema tensiune electrica, palpabila, trepitanda, care se poate crea intre un barbat si o femeie care nu se cunosc, fara vreun motiv anume, doar asa, pur si simplu fiindca se plac si se caznesc sa n-o arate."
