Ganduri la ora tarzie.

Si voi fi altfel. Voi fi mai vesela. Mai optimista. Mai plina de viata. Mai iubitoare. Mai nepasatoare. Mai panca. Mai impiedicata. Mai increzatoare in fortele proprii.
Si voi iubi. Voi iubi cu toata inima mea. Voi iubi pentru ca merit sa fiu iubita inapoi. Poate nu de tine, dar de altul.
Si voi visa. Voi visa pentru ca visele imi fac lumea mai frumoasa. Voi visa pentru ca asta am facut intotdeauna. Intotdeauna lumea mea a fost plina de Feti-Frumosi pe cai albi, care ma salveaza de fiecare data cand ma pierd.
Si voi crede in mine. Pentru ca pot. Pentru ca trebuie. Pentru ca asa e bine. Pentru mine.
Si voi zambiii ! Chiar daca dintii mei sunt urati, chiar daca nu e cel mai frumos lucru pe care l-ai vazut. Voi zambi, pentru ca zambetul e unul dintre putinele lucruri unice pe care le poseda cineva.
Si voi fi impiedicata. Mai impiedicata. Mai panca. Mai uituca. Pentru ca asa sunt eu. Pentru ca niciodata nu voi putea sa schimb asta. Pentru ca nici nu vreau.
Si voi fi naiva. De fapt, voi ramane naiva. Chiar daca nu e bine. Pentru ca am oameni in jurul meu care imi pot da voalul de pe ochi atunci cand trebuie. Pentru ca asta e firea mea.
Si voi crede. Intotdeauna voi crede. In zane magice. In dragoste. In prietenii pe viata. In vrajitoare. In vampiri. In povesti. In carti de dragoste. In dreptate. In destin. In bunatatea oamenilor.
Si voi si plange. Da, voi plange. Din prostii. Din motive intemeiate. Din cauza unui cuvant. Din cauza unei prietene. Din cauza unui baiat. De nervi. De furie. De fericire. Ma voi consuma. Ca intotdeauna. Dar voi rade apoi.
Si voi fi eu. Pentru totdeauna, voi ramane eu.

My luckless romance.

Imi doream ca cineva sa ma placa pentru ca sunt eu, si s-a intamplat. Ceea ce nici nu mi-a trecut prin cap (again) a fost faptul ca trebuia sa sper si ca sentimentul sa fie reciproc. Eu am presupus ca va fi. Iar, evident, lucrul acesta nu s-a intamplat.
Si e pacat. Pacat de el. Pacat de mine. Pacat de noi. Si vreau sa mearga. Si sper sa mearga. Si tare mi-e ca nu o sa mearga. Si incepe sa tina la mine. Si ma doare. Pentru ca eu nu tin la el. Si n-as vrea sa fiu the bitch. It's not me. It never was, it never will be.
De parca ar fi prima oara cand se intampla asta. De parca m-ar mai putea intelege cineva. De parca as stii ce vreau. De parca as stii ce se intampla in ultimul timp cu mine. Sunt lipsita de vlaga. De chef. De dorinta de a trai.
Si poate nici nu are legatura cu el. Poate doar eu sunt cea cu probleme. Usually, it's me. But.. then again, what's wrong with me?!
Atatea ganduri.. atat de putin spuse si totusi atat de multe nerostite.

Goodbye, beloved highschool ..

Sunt asa trista. Nu cred ca am putut vreodata sa spun cat de trista am fost. Nu ca acum.
Deja s-au dus mai mult de doi ani din mult prea iubita viata de liceu. In mai putin de doi ani..totul se va sfarsi. In mai putin de doi ani, fiecare va pleca in drumul lui, pentru a-si forma propria viata.
"Highschool is safe and I'm not sure I'm ready for the real world."
In doi ani, toate certurile prostesti, toate propozitiile cu conotatii care pe baieti ii amuza, iar pe fete le rusineaza, vor fi de domeniul trecutului. Vor fi amintiri in albumul liceului. Amintiri pe care multi le vor uita.
Stiu ca e o tampenie..dar episodul de sfarsit de sezon din One tree hill nu ajuta deloc. Vom fi singuri, fara ai nostri, fara sa ne putem baza unul pe altul.
Off.. ignore me. This day wasn't one of the best.

One percent and it's enough.

..And then, there still is that 1% that keeps you alive. Because that 1% it's the reason why it's worth having a friend. Why it's worth all the fights and the bullshit and all those tiny little things that seem to knock you down.
It's the 1% that makes your day. :)

P.S. Thanks, P.
Btw, I know that 20+80+1 doesn't make 100. The 1% belongs to another group. I can't explain it very well I guess.. You understand or you don't.