Carrying vs happiness ..

E ea.

Aceeasi ca intotdeauna. Aceeasi fata visatoare, cateodata rupta de realitate. Da. Ea. Aceeasi care crede totdeauna in partea buna a celor pe care ii cunoaste. Aceeasi care spera tot timpul. Aceeasi fata care crede in prietenii adevarate. In relatii stabile. De durata. Aceeasi care nu uita niciodata niciun moment penibil prin care a trecut. Niciun cuvant jignitor adresat ei. Aceeasi care nu are nimic, dar nimic special. Si care totusi, nu poate fi ca ceilalti. Nu poate sa nu ii pese. Caci ar fi atat.. dar atat de usor daca nu i-ar fi pasat. O persoana inteleapta, una in care are incredere, desi e ciudat, i-a spus ca merita sa fie fericita. Ca isi doreste ca ea sa fie fericita. Si totusi.. niciodata nu e. De ce?! Ea nu e perfecta.. nu e sfanta. Dar sunt altii.. altii mult mai rai ca ea. Pana si ei sunt fericiti. Si ea..?! Why isn't she, even for a week, completly happy?!

Because she cares.. Si e platit atat de scump lucrul asta.. :)

Punct ochit. Punct lovit.

Am stat si m-am gandit..

Nu am nimic special. Nu stiu sa cant. Sa pictez/ sa desenez. Nu stiu sa dansez atat de bine. Nu sunt buna la nicio materie in mod special. Nu sunt frumoasa. Nu sunt nici slaba, pentru a ma incadra in normele societatii. Nu am talent la scris. Nu am talent la citit. Nu stiu sa joc pentru ca nu stiu sa ma prefac. Nu sunt in stare sa mint persoanele de care imi pasa. Nu am pic de tupeu in mine.

Sunt prea naiva. Sunt prea sensibila. Sunt prea visatoare. Sunt prea timida. Pun prea mult suflet in fiecare contact pe care il am cu persoana de langa mine - cu cele de care imi pasa mai ales. Sunt in stare sa imi imaginez mii de scenarii posibile si imposibile. Ma simt mai bine alaturi de patru persoane la care tin decat la o petrecere plina de oameni pe care nu ii cunosc. Imi pasa ce crede lumea din jur despre mine. Ma imbrac decent si monoton, nu pentru ca asa imi place, ci pentru a nu fi excentrica - pentru ca asa m-ar privi cei din jur mai atent si nu suport lucrul acesta. Sunt incapatanata - prea incapatanata ar zice unii. Sunt nehotarata - luandu-mi 20 de minute pentru a ma hotari daca sa imi iau bluza albastra sau alba - de exemplu. Sunt fraiera. Sunt impiedicata. Sunt uituca. Sunt aiurita. Pot fi fericita pentru cateva minute si apoi trista pentru cateva zile. Citesc prea mult si cateodata prea putin. Vreau numai lucrurile pe care sunt constienta ca nu le pot avea.

Si atunci?! Cum sa ma vada cineva daca eu nu gasesc un singur motiv pentru care sa fiu observata?! De ce sa ma placa cineva cand eu nu ma pot place?! Si, mai ales, de ce sa nu isi bata joc cineva de mine cand sunt o tinta atat de usoara?

Beatitudine.

E bine, stii, sa ai un scop. Sa stii ca da, va trebui sa muncesti din greu, dar ai motivul pentru care sa si muncesti. Sa stii ca nu va mai trebui sa inveti la toate, nestiind ce iti va trebui mai departe in viata. Sa stii ca intr-un fel vei fi mai liber - vei scapa de anumite responsabilitati- si, pe de alta parte, va trebui sa dai tot ce poti pentru a ajunge unde vrei.

Daca pui lucrurile in balanta, sigur vei ajunge sa consideri ca e mai bine varianta nr. 2. E mai bine pentru tine, caci de ceilalti nici n-ar trebui sa iti pese.

Si stiind ca ai un tel iti da o stare de beatitudine.. de euforie. Greu de explicat, totusi. De parca ar conta ca trebuie explicata. De parca ar trebui explicata.

Si e atat de placut, incat nu poti decat sa astepti sa iti iei avant. Sa incepi sa te pregatesti, sa muncesti din greu.. Si poate.. Mai mult ca sigur, de fapt.. Vei ajunge unde si ce vrei tu.

I guess he's just not that into you, is he?

Evident, s-a intamplat precum am prezis. Jeez..I hate when I'm right !! Cum am reusit sa trec, dintr-o stare de euforie, intr-o stare de deprimare acuta, nu am nici cea mai mica idee. Banuiesc ca asta e unicul truc al meu.. din nefericire.

Ceea ce ma frapeaza este puterea mea - nevruta, pot sa adaug - de a imi face sperante chiar si atunci cand sunt absolut constienta de consecintele unei anumite intamplari. Stiam..stiam (!!) ca nu e ceva reciproc. Ca, logic, nu o sa se intample nimic. Ca nimic nu o sa iasa din toata chestia asta. Nimic bun trebuie, din nou, precizat. Si tot am sperat. Cat de patetic poate fi asta?! Enervant sigur este, pentru mine cel putin..

Cred ca mi-e ciuda. Da, asta ar exprima cel mai bine starea mea.. Si stiam.. stiaaam !! Si, evident, degeaba.

Banuiesc ca, asta e. Banuiesc ca trebuia sa stau la locul meu. Banuiesc ca nu trebuia sa am incredere in mine. Vezi, parca e mai bine asa.. macar asa stiu sigur ca sunt incapabila sa plac cuiva. Less mizery for me.

I give up anyway.. Si mi-e ciudaa !! Off..

A mai ramas putina magie..

... si cine stie, poate va incepe in final sa imi rezulte si mie. Sincer, chiar sper sa fie asa. Sunt izolata de ai mei prieteni.. la 45 de km de oras, si totusi ma simt mai fericita decat m-am simtit vreodata in ultima luna - cel putin. Aseara am adormit zambind. Azi dimineata m-am trezit zambind. Nu m-am oprit din zambit toata ziua.. E ceva, nu? Mai ales ca eu tot timpul gasesc ceva de.. nezambit.

Si totusi, dupa ras vine plans. Ai avut vreodata impresia ca urmeaza ceva rau? Eu asa o am acum. Stiu ca in curand iar o sa se spulbere tot.. iar sperantele mele iar se vor duce pe apa sambetei.. Dar stii ce? Nu imi pasa. Vreau sa ma bucur de clipele astea de fericire, putine asa cum sunt ele. ..poate.. poate va incepe in final sa imi rezulte si mie.