Victim of my own mind.

I'm stuck. I haven't changed a bit in years. I'm the same emotional wreck I always have been. And till now, nothing made me feel better. Or it did, but only for a little while.

So I choose to tell you nothing but this:  I'm an insecure mess.

Snow equals thinking.

Nu mai sunt copil. Nu ma mai bucur de timp, de clipe. Toate momentele importante trec pe langa mine. Le traiesc fara sa-mi dau seama. Si realizez apoi.. prea tarziu. Uite ma, cat a trecut de cand s-a intamplat asta.. sau asta.. 

Si intotdeauna se intampla asta. Cresc. Devin mare. Vine momentul - a venit deja - cand ma pierd in probleme inca puerile, in griji fara rost, si nervi prea multi. Si momentele alea se duc.. si nu se mai intorc. 

Si ma gandesc la ele. Si facand asta, pierd prezentul. Traiesc in prezent, voind sa fiu in viitor, gandindu-ma la trecut. Pretty fucked up, right?! 

I want to be a kid again.. I would still be in the snow right now..